luni, 24 mai 2010

۞Triunghiul Bermudelor ۞


Triunghiul Bermudelor (cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului) este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico. Legenda spune că mulţi oameni, ambarcaţiuni şi avioane au dispărut în mod misterios în această zonă. Câţi au dispărut depinde însă de cine face localizarea şi numărarea. Dimensiunea triunghiului variază între 500 000 de mile pătrate până la de trei ori mai mult în funcţie de imaginaţia autorului. (Unii includ şi Insulele Azore, Golful Mexic şi Indiile de Vest în triunghi.) După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar şi aşa, estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.

Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariţiei acestor vase şi avioane. Extratereştrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaţionale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate şi flatulenţele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicaţiile preferate de minţile mai tehnice. Condiţii meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenţi, etc.), nenoroc, piraţi, încărcături explozive, navigatori incompetenţi şi alte cauze umane şi naturale sunt explicaţiile date de investigatorii mai sceptici.

Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare şi nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ţinem cont de dimensiunile acesteia, locaţia şi traficul din zonă. Multe dintre vasele şi avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc. Investigaţiile nu au prezentat încă dovezi ştiinţifice ale existenţei unui fenomen neobişnuit implicat în dispariţii. Prin urmare orice explicaţie, inclusiv cele ştiinţifice cum ar fi cele bazate pe eliberarea de gaz metan de pe fundul oceanului, anomalii magnetice, etc. nu sunt necesare. Adevăratul mister este cum a devenit Triunghiul Bermudelor un mister.

Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945. Cea mai logică explicaţie pentru această dispariţie este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat. Avioanele de antrenament nu erau echipate cu instrumente de navigare care să funcţioneze bine. Grupul a fost dezorientat şi pur şi simplu a rămas fără combustibil. Nici o forţă misterioasă nu a fost implicată cu excepţia efectului misterioasei forţe a gravitaţiei asupra avioanelor fără combustibil. Este adevărat că unul de avioanele din misiunea de salvare a explodat la scurt timp după decolare dar aceasta s-a datorat mai de grabă unui rezervor defect decât unei forţe misterioase.

De-a lungul anilor au apărut zeci de articole, cărţi şi programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor. În urma studierii materialelor existente Larry Kushe a descoperit că puţini au realizat investigaţii asupra misterului, mulţi mulţumindu-se doar să transmită mai departe speculaţiile predecesorilor ca şi cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile. Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974. După examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigaţii a Marinei referitor la dispariţia avioanelor din 1945 Kushe a descoperit că Comisia nu era uimită deloc de incident şi nu a menţionat presupusele transmisii radio citate de Berlitz în cartea sa. După spusele lui Kushe, ce nu a fost greşit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: ,,Dacă Berlitz afirma că un vapor era de culoare roşie şansele ca acesta să fii fost de oricare altă culoare sunt aproape o certitudine.” Berlitz însă nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis în ,,Mortalul Triunghi al Bermudelor” apărută în numărul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicată ficţiunii.

Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza unei mass medii care a transmis fără a cerceta speculaţiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu